Societatea noastra este pisacioasa! Nici nu mai stiu cand s-au infiintat ultima oara orele de ceai! S-au de fapt daca ele au existat vreodata. Ce ciudat mi se pare când merg pe stradă şi văd introspecţii muiereşti absorbite de dinozaurii masculinizaţi din această metropolă în definire, care câteodată se cheamă micul Paris, alteori Bucureşti… şi cred că de cele mai multe ori oază de căcănari. Cururile nu mai pot depăşi unniformizarea absolută a universului presărat cu absenteisme sau abstinenţe datorate maniei care se cheaă job, alchojobie. Toate astea sunt clişee internaţionale, se vorbeşte de mult despre aceste depravări umanizate dar niciodată parcă nu dor mai tare decât atunci când vorbeşti tu despre ele. În fiecare zi îmi pun curul în scaunul de la birou şi aştept parcă să iasă ceva, vreo muiere sau vreun spectator intermediar care să urle şi să spună că mi-a venit timpul. Care timp? Eu nu cunosc timpul! Sunt liber ca pasărea cerului. Chiar dacă curul meu devine mai mare în fiecare zi şi se aşează pe el fel de fel de grăsimi şi de celulită, eu rămân acelaşi… acelaşi individ incoerent care se afundă în aberaţii interstelare menite să desfăşoare o orgie intelectuală.

Azi voi vorbi despre cururi lăsate! Acest fenoment artistic apare de obicei după vârsta de 35 ani, atunci când subiectul pus la analiză a făcut câţiva copii sau a desfăşurat o activitate extracuriculară foarte agitată. Dar, se pare că această boală este ereditară, sau cel puţin aşa cred, pentru că din ce în ce mai multe gagici tinere se afişează pe teritoriul stradal în stânjenitoarea poziţie de cur lăsat. Dacă am vorbi şi despre celulită atunci cred că şi ea este ereditară. Sierenele s-au transformat în balene eşuate pe marile bulevarde dar mai ales în cluburile de fiţe. Căprioarele s-au transformat în bondărele care se chinuie să dea din aripi din floare în floare rupându-şi unghiile decojite şi negre. Botul lor umed s-a transformat în bale animalice de la care ţi se face greaţă. Femeia modernă! Femeia modernă poartă celulită şi tencuială de farduri!

    De data asta voi încerca să fac o comparaţie între bucile unui cur albastru şi nişte ochi albaştri. Din punct de vedere structural e acelaşi lucru. Diferă doar modul de concepţie sau de concepere, depinde cum vrea fiecare să interpreteze aceste detaşări de modul de viaţă al unui cur albastru şi al unor ochi albaştri. Veţi spune poate că nu aţi văzut niciodată nişte buci care clipesc… vă înşelaţi amarnic! Fiecare geamăt pe care îl scoate e de fapt mişcarea interioară a lobului ocular care îşi desfăşoară umilinţa maronie a ochilor albaştri.

Ştiu că nu înţelegeţi nimic din aceste incoerenţe specifice unor buci albastre care se prelungesc  unor ochi albaştri prin coloana vertebrală. Conform acestei teorii aş putea spune că ochii albaştri put pentru că se trag din cur. Dar curul nu pute întotdeauna ci doar atunci când se pregăteşte de o lovitură puternică.

Am înţeles! Când un gagiu îi spune unei piţipoance: “Draga mea, uita-te în ochii mei să vezi ce simt!” atunci gagica înţelege pe loc că el simte pentru ea o grămadă de căcat! şi urmează pupături şi excremente verbale care îi ajută pe cei doi indivizi să ducă la bun sfârşit penetrarea facială a lobilor bucali veniţi din prelungirea lobilor oculari.

Deci! Să înţelegem din toate astea că iubirea pentru persoana de lângă noi se măsoară întro grămăjoară strâns adunată în stomac sau pe-acolo pe undeva….

Nu mai vreau să cred că acest cur pe care îl târăsc după mine mai are de-a face cu vechile cururi muiereşti pe care le-am mângâiat în trecut. Acum acest cur are un singur cur şi încearcă să râdă de fericire şi să fie mulţumit că acest cur îi face toate poftele. Nu voi tărăgăna acest proces pseudofeudal, voi ţipa în gura mare că e timpul pentru o revoluţie, pentru acea revoluţie maternă la care bucile bărbăteşti vor sta aliniate şi îşi vor lua pedeapsa organica de care au atâta nevoie. A venit toamna şi din când în când mai pică câte un cur în gurile de canal!

Iar gândurile mele sunt din ce în ce mai urâte. Treptat fustiţele dispar şi o dată cu ele şi onduleurile cururilor ce se mişcau agere în drumurile lor din fiecare zi, pas cu pas. În locul fustiţelor prea scurte încep să apară blugii, mai groşi, mai rigizi iar în dedesupturile lor se ascund poate aceleaşi cururi dar parcă ceea ce vedem noi e mai steril, mai fără viaţă iar gândurile noastre nu vor mai fi niciodată la fel de acide şi la fel de agere în bătaia privirilor haine şi dornice de a devora frumuseţi naturale şi mistuitoare.

A venit toamna şi voi lăsa lacrimile să curgă pentru vara plină de savoare şi excitate excesivă!