Societatea noastra este pisacioasa! Nici nu mai stiu cand s-au infiintat ultima oara orele de ceai! S-au de fapt daca ele au existat vreodata. Ce ciudat mi se pare când merg pe stradă şi văd introspecţii muiereşti absorbite de dinozaurii masculinizaţi din această metropolă în definire, care câteodată se cheamă micul Paris, alteori Bucureşti… şi cred că de cele mai multe ori oază de căcănari. Cururile nu mai pot depăşi unniformizarea absolută a universului presărat cu absenteisme sau abstinenţe datorate maniei care se cheaă job, alchojobie. Toate astea sunt clişee internaţionale, se vorbeşte de mult despre aceste depravări umanizate dar niciodată parcă nu dor mai tare decât atunci când vorbeşti tu despre ele. În fiecare zi îmi pun curul în scaunul de la birou şi aştept parcă să iasă ceva, vreo muiere sau vreun spectator intermediar care să urle şi să spună că mi-a venit timpul. Care timp? Eu nu cunosc timpul! Sunt liber ca pasărea cerului. Chiar dacă curul meu devine mai mare în fiecare zi şi se aşează pe el fel de fel de grăsimi şi de celulită, eu rămân acelaşi… acelaşi individ incoerent care se afundă în aberaţii interstelare menite să desfăşoare o orgie intelectuală.